in

Senatorul Nedelcu vrea să dea în judecată Jurnalul de Călăraşi pentru că a fost făcut „senatorul văcar” şi „şobolan”

Într-un comunicat de presă trimis redacţiilor din Călăraşi, senatorul Vasile Nedelcu anunţă că va apela la Justiţie, acuzând ziarul Jurnalul de Călăraşi că l-ar fi supus unui şantaj de presă:

„Ca urmare a jignirilor şi calomniilor repetate şi fără fundament, la care am fost supus, prin intermediul publicaţiei “Jurnalul de Călăraşi”, consider că este de datoria mea să iau această atitudine publică şi să vă fac cunoscut faptul că mă voi adresa organelor legale competente, în vederea soluţionării acestui diferend.

Mă consider victima unui şantaj de presă, iar atacurile suburbane la care am fost supus, fiind numit, în materiale nesemnate din cadrul acestei publicaţii, în fel şi chip, începând cu expresia “senatorul văcar” şi terminând cu cea de “şobolan”, îmi aduc grave prejudicii de imagine.

De pe urma acestor afirmaţii, familia mea are suferit în plan moral. Consider că aceste atacuri suburbane trebuie să înceteze, iar forma legală de a stopa acest fapt este aceea de a mă adresa instanţelor civile şi penale, cu plângeri îndreptate împotriva administratorilor firmelor editoare a acestei publicaţii, “Sorida Press” şi “Media Star” S.R.L., în fapt împotriva numitelor Danciu Daniela şi Danciu Monica Ioana.”

Într-un articol publicat, vinerea trecută de Jurnalul de Călăraşi, jurnaliştii publicaţiei precizează că „Sorin Danciu nu a negociat niciodată, nici o sumă cu senatorul Nedelcu” şi că „senatorul nu i-a dat niciodată, nici un leu lui  Sorin Danciu care nu i-a cerut niciodată, nici un ban”.