Deputatul democrat-liberal Silviu Prigoană a demisionat, luni, din PDL Sector 3, a declarat, pentru MEDIAFAX, liderul organizaţiei, Silvian Ionescu.
Colegiul Director al PDL a adoptat, duminică, o rezoluţie prin care împuterniceşte Biroul Permanent Naţional al partidului să clarifice situaţia demnitarilor care au afaceri cu statul, astfel încât aceştia să opteze pentru a păstra una dintre aceste calităţi, a precizat vicepreşedintele PDL Gheorghe Flutur.
PDL doreşte să transmită celor care au o demnitate publică din partea partidului să opteze pentru funcţii sau afaceri cu statul, a menţionat el. Flutur a spus că BPN al PDL urmează să stabilească un număr de zile în care aceştia să opteze pentru una dintre calităţi.
Prigoană declarase, luni, pentru “Gândul“, că nu poate renunţa la siguranţa familiei sale pentru o funcţie de membru PDL, pentru că partidul nu dă de mâncare familiei lui, sugerând că va pleca din PDL dacă se va aplica decizia privind opţiunea între afaceri şi politică.