Spectacole de teatru și cărți, la Centrul de Teatru Replika

Platforma de Artă Educațională abordează problematici sociale intens dezbătute, într-un format cultural care propune conectarea teatrului cu literatura și cinematografia.

Începând cu 11 martie 2019, în fiecare zi de luni, la Centrul Replika vor fi prezentate spectacole de teatru și cărți, urmând ca în zilele de marți să fie vizionate scurtmetraje legate tematic de abordările propuse în ziua precedentă.

Spectacolele de teatru, cărțile și filmele explorează teme și subiecte educaționale de maxim interes: cyberbulling-ul, educația sexuală, migrația economică, maturizarea tinerilor, socializarea de gen, poziționarea religioasă, multiplele cauze ale disfuncționalităților din educație, raportări intersecționale la condiția femeii etc.

Platforma debutează pe 11 martie cu spectacolul Interior 0 (la baza căruia se află romanul Interior zero al Laviniei Braniște), creat de Gabi Albu, Alex Bălă, Lavinia Braniște, Paul Dunca, Nicoleta Lefter, Mihaela Michailov și Katia Pascariu. Spectacolul surprinde precaritatea și vulnerabilitățile unei generații care supraviețuiește la limită, în așteptarea unui viitorplin de incertitudini, o generație ruptă între nevoia de stabilitate emoțională și job-uri sufocante, între căutarea fericirii în cuplu, maternitate și ratare.

Scurtmetrajele cu care începe Platforma pe 12 martie – din Franța, Belgia, Brazilia și Norvegia – sunt premiate la festivaluri internaționale importante și au în centru tema singurătății, fricii de moarte, pierderii zonei de confort.

În cadrul platformei se vor juca, pe lângă producții din București, spectacole din Botoșani (Atelierul de Teatru – trupă de adolescente și adolescenți, cu care Centrul Replika a colaborat încă de la înființarea sa, în 2015), din Cluj (de la Reactor de Creație și Experiment), din Sibiu, Teatrul Gong.

De asemenea, în luna mai, este invitat spectacolul de dans Boys Who Play with Dolls – al companiei ALT@RT din Cehia, care deconstruiește performativ stereotipii de gen și clișee care ne sunt pervers inoculate.

Printre cărțile care vor fi prezentat, menționăm De ce să fii fericită când poți fi normală de Jeanette Winterson, Cireșe amare de Liliana Nechita, Feminist(ă). Feminiști de Chimamanda Ngozi Adichie, Manual pentru femeile de serviciu de Lucia Berlin.

Dintre filmele selectate, care vor fi vizionate în fiecare marți, amintim Eden, creat de Ana Pio, bazat pe fapte reale din seminarii catolice din Portugalia anilor 70, Numele pe care îl porți de Hervé Demers, o reflecție asupra violenței în școală și relațiilor de familie problematice, Fauve de Jérémy Comte, o creație cinematografică multipremiată, despre povestea tulburătoare a unor adolescenți.

Toate spectacolele și proiecțiile de filme încep la ora 19.00.

După fiecare spectacol are loc o prezentare de carte sau o discuție pe marginea unui studiu / anchete jurnalistice.

Programul complet al Platformei îl găsiți pe: www.facebook.com/CentruldeTeatruEducational și pe
www.centrulreplika.com

Intrarea este GRATUITĂ pe bază de rezervare, în limita locurilor disponibile.

Platforma de Artă Educațională face parte din proiectul multianual Personal/Colectiv. Proiect de artă educațională, care se va desfășura la Centrul Replika în 2019 și 2020, este un proiect inițiat de Asociația Culturală Replika și co finanțat de Administraţia Fondului Cultural Naţional.

”Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitea beneficiarului finațării.”

Centrul de Teatru Educaţional Replika reprezintă un spaţiu cultural interdisciplinar, dedicat explorării şi prezentării publice a creaţiilor artistice performative, concepute de artişti activişti într-o strânsă relaţie cu comunitatea. Artiştii şi cetăţenii activi dau replică problemelor comunităţilor.

Centrul REPLIKA își propune să devină o platformă de creație pedagogică și artă participativă prin care categorii de public marginalizate să se poată autoreprezenta și să-și poată crea arta care le definește nevoile și așteptările. Credem că accesul la orice manifestare culturală trebuie să fie gratuit, susţinut de întreaga comunitate.

În 2016, Centrul de Teatru Educaţional Replika a obținut premiul AFCN pentru incluziune socială și dialog intercultural și a fost nominalizat la Premiile Radio România Cultural, secțiunea “Proiecte culturale şi festivaluri”.

În 2018, în cadrul ”Galei Premiilor UNITER”, Centrul REPLIKA a primit ”Premiul Consiliului Britanic” (The British Council Award)

Parteneri: ANBPR, Asociația pentru Branding Cultural, Centrul pentru Educaţie şi Dezvoltare Profesională Step by Step, Teatrul Mic, Centrul Național al Dansului, Asociația Red Panda, Editura Art, Atelier de Teatru – Botoșani, Reactor de Creaţie şi Experiment – Cluj, ADO, Colectiv A, ARENA, Beznă Theatre, Teatrul Gong Sibiu.

Parteneri media: Gazeta de Artă Politică, LiterNet, tabu.ro, Sub25, Şapte Seri, Timpul Cireşelor, feeder.ro, Radio România Cultural, Agenda Culturală PENTRU COPII, Munteanu, hailateatru.com, Scena9, scena.ro.

Unii au citit și asta: