24h/24h

Străzile Cornişei şi Progresul vor fi modernizate în următorii doi ani

reparatii-strazi-Calarasi

Primăria Municipiului Călărași continuă anul acesta modernizarea infrastructurii rutiere din reședința de județ, printre principalele obiective de investiții aflându-se și lucrările ample de modernizare a străzilor Cornișei și Progresul, a străzilor ce fac legătura între cele două artere importante de circulație, precum și a locurilor de parcare din zonă.

Astfel, în cadrul contractului nr. 26230/12.06.2015, având ca obiect ”Proiectare și execuție modernizare str. Cornișei și str. Progresul”, se au în vedere lucrări pe tronsonul Bd. Nicolae Titulescu-Str. Gheorghe Lazăr al străzii Cornișei, pe tronsonul Bd. Cuza Vodă-Str. Eroilor al străzii Progresul, precum și pe străzile Gheorghe Lazăr, Tudor Vladimirescu și Dorobanți.

Pe strada Cornișei, pe tronsonul menționat, având o lungime de 826 ml, se au în vedere realizarea infrastructurii și suprastructurii străzii, realizarea trotuarelor și a spațiilor verzi, asigurarea scurgerii apelor la canalizarea existentă, taluzarea malului și amenajarea de parcări, soluțiile de proiectare constând în mixtură asfaltică de 5 cm cu geogrilă, beton de ciment de 20 cm grosime și balast de 15 cm. Suprafața totală de îmbrăcăminți asfaltice va fi de 5.563 mp, urmând a fi reabilitați 1.571 mp de parcări, 3.395 mp de trotuare și 210 mp de străzi laterale.

Pe strada Progresul, pe tronsonul menționat, cu o lungime de 738 ml, se are în vedere realizarea infrastructurii și suprastructurii străzii, realizarea trotuarelor și a spațiilor verzi, asigurarea scurgerii apelor la canalizarea existentă, soluțiile de proiectare constând în mixtură asfaltică de 5 cm cu geogrilă, beton de ciment de 18 cm grosime și balast de 18 cm. Suprafața totală de îmbrăcăminți asfaltice va fi de 5.616 mp, urmând a fi reabilitați 1.571 mp de parcări, 3.920 mp de trotuare, 1.300 mp de spații verzi și 2095 mp de străzi laterale (menționate anterior).

Lucrările sunt prevăzute a demara în această lună, fiind adjudecate, prin procedura de cerere de oferte, de firma lider SC GRAND CONSTRUCT UTILAJE SRL București, contractul de proiectare și execuție având o valoare de 2.320.793 lei fără TVA. Durata de execuție este de 24 de luni.

cofetaria-calarasi-h
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

sixteen − two =

To Top