Studenți străini, depistați în situații ilegale pe teritoriul României

În ultimele 24 de ore, în urma acțiunilor întreprinse în zona căminelor studențești, polițiștii de imigrări din municipiul București au depistat 7 cetățeni străini în situații ilegale.

Au fost aplicate sancțiuni contravenționale în valoare de 3300 de lei și au fost emise 2 decizii de returnare, prin care aceștia sunt obligați să părăsească teritoriul României în termen de 15 zile.

Poliţiştii Inspectoratului General pentru Imigrări – Direcția pentru Imigrări a Municipiului București, împreună cu cei din cadrul D.G.P.M.B. – Secția 20 Biroul Poliție Regie, au desfăşurat, la data de 23 octombrie a.c., o acțiune în zona căminelor studențești din București, în scopul prevenirii și combaterii şederii ilegale a cetăţenilor străini aflați la studii.

Astfel, în urma activităților întreprinse, polițiștii au depistat, în situații ilegale, 7 tineri cu vârste între 19 și 20 de ani, din Palestina, Irak, Serbia (2), Iordania (2) și Macedonia.

Polițiștii au efectuat verificări și au constatat că 5 dintre străini nu au respectat prevederile OUG 194/2002 privind regimul străinilor în România, republicată, privind anunțarea schimbării domiciliului sau reședinței. Aceștia au fost sancționați contravențional cu amenzi în valoare de 500 de lei fiecare.

Totodată, doi dintre aceștia, se aflau în ședere ilegală de peste 20 de zile, fapt pentru care polițișii de imigrări au emis pe numele lor decizii de returnare prin care sunt obligați să părăsească teritoriul României în termen de 15 zile și au fost aplicate sancțiuni contravenționale în valoare totală de 800 de lei.

Acţiunile desfăşurate de către poliţişti urmăresc asigurarea ordinii şi siguranţei cetăţeanului prin exercitarea unui control permanent asupra respectării legalităţii şederii în România a străinilor, precum şi combaterea migraţiei ilegale.

Unii au citit și asta: