Actual

Tămădău Mic: o locuință s-a făcut scrum din cauza unui aragaz

Două echipaje profesioniste de stingere din cadrul Secției de pompieri Lehliu Gară au acţionat pentru stingerea incendiului cu o autospecială timp de aproximativ două ore și 30 de minute, evitând posibilitatea propagării arderii la gospodăriile învecinate și la alte bunuri materiale.

În data de 05.11.2016, ora 20.37, două echipaje specializate de stingere din cadrul Secției de pompieri Lehliu Gară au fost solicitate să acţioneze pe raza localității Tămădău Mic, comuna Tămădău Mare, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o locuință, proprietate individuală, aparţinând lui M. D.

La sosirea echipajului de stingere, incendiul se manifesta puternic, cu flacără și cu fum dens la acoperişului casei, cât și în interiorul acesteia, existând risc de extindere la alte bunuri materiale aflate în imediata vecinătate.

Potrivit primelor cercetări efectuate de către pompierii militari la faţa locului, se pare că incendiul a fost posibil din cauza neglijenței proprietarului, care a lăsat nesupravegheat pentru mai mult timp un aragaz aflat în funcțiune în apropierea materialelor combustibile.

Pompierii militari din cadrul Secției de pompieri Lehliu Gară s-au deplasat la această intervenţie cu două autospeciale de stingere cu apă şi spumă, de capacitate mărită, acţionând eficient pentru lichidarea incendiului, timp de aproximativ două ore și 30 de minute.

În urma incendiului, locuința și mobilierul acesteia au ars în proporție de 90 %.

Exista pericolul ca arderea să se extindă la gospodăriile din imediata vecinătate, însă pompierii militari au intervenit și au lichidat incendiul în limitele găsite, salvând bunuri materiale în valoare de aproximativ 250.000 de lei.

cofetaria-calarasi-h
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

two × 1 =

To Top