TenarisSilcotub oferă Burse de Merit liceenilor din Călărași. Cum poți să te înscrii!

Liceenii din Călărași cu rezultate de excepție la școală pot beneficia și în acest an de o Bursă de Merit din partea companiei TenarisSilcotub. Prin această inițiativă, compania susține excelența în educație, un domeniu în care investește constant pentru a susține dezvoltarea pe termen lung a comunității locale.

Fiecare bursă oferită de TenarisSilcotub este în valoare de 1.800 de lei, iar compania va acorda în total 250 de burse în cele trei orașe din România în care are activități de producție: Zalău, Călărași și Câmpina.

Pot beneficia de această formă de sprijin elevii cu nota 10 la purtare pe întreg anul școlar 2018-2019, care au obținut și o medie generală de cel puțin 9,90 (profilul matematică-informatică) sau 9,97 (toate celelalte profiluri). Elevii vor fi selectați în ordinea descrescătoare a mediilor, până la epuizarea celor 250 de locuri disponibile.

„Excelența este una dintre valorile de bază ale TenarisSilcotub. Bursele de Merit se acordă pentru recunoaște excelența elevilor de liceu din comunitățile în care compania își desfășoară activitatea. Pentru beneficiari, bursa de merit reprezintă mai mult decât un sprijin financiar: îi ajută să se autodepășească și îi motivează să învețe pentru a obține performanțe”, spune Codruța Hodrea, manager Relații cu comunitatea TenarisSilcotub.

Din acest an, înscrierile pentru programul Burse de Merit se fac exclusiv online, prin intermediul siteului www.bursedemerit.ro.

Elevii care solicită o bursă trebuie să încarce pe site o cerere, însoțită de copia certificatului de naștere și a foii matricole care atestă rezultatele școlare, precum și de o copie după documentul de identitate al unui părinte și dovada existenței unui cont bancar în care să fie virată bursa.

Înscrierile sunt deschise până la 1 decembrie 2019.

Bursele vor fi virate în cursul lunii decembrie, iar ulterior beneficiarii vor fi invitați la un eveniment dedicat de premiere.

TenarisSilcotub a investit în programul Burse de Merit peste 1 milion de dolari în cei 10 ani de existență a programului, răsplătind rezultatele excelente obținute la școală de peste 2.500 de tineri din România.

TenarisSilcotub – companie parte din grupul Tenaris – este cel mai important producător român de țevi fără sudură de diametre mici, utilizate în diverse aplicații din industriile energiei, mecanică și auto. Cu o echipă de 1.900 de oameni în România, TenarisSilcotub are unități de producție la Zalău, Călărași și Câmpina. Prin programele de dezvoltare socială, compania investește anual în educație, sănătate, cultură și protecția mediului. fb.com/TenarisSilcotub

Unii au citit și asta: