The Motans a lansat “Bine indispus”, o piesă “tristo-veselă”

The Motans a lansat videoclipul noului său single “Bine indispus”, o piesă care vorbește despre o stare “tristo-veselă”, după cum spun versurile piesei.

În concepția artistului, fericirea este un truc al destinului.

Videoclipul “Bine Indispus” îl prezintă pe artist aflat într-o luptă interioară cu proprii demoni. Încă de la începutul clipului, în cadru apare tabloul cu Denis, inspirat de pictorul suprarealist René Magritte, care a devenit simbolul piesei “Înainte să ne fi născut”.

Noul clip The Motans este dominat de imagini cu străzi întunecate, lumini difuze turcoaz, ceață și ploaie. Denis, vizibil turmentat, ajunge să aibă conflicte cu o gașcă de motocicliști și cu angajații unui bar, după ce bea pahar după pahar, ca într-un film tragi-comic.

“Sunt prea “Bine indispus” ca să mai fac orice comentariu. Las muzica să vorbească pentru mine”, spune artistul.

Citește mai mult: www.infomusic.ro

Unii au citit și asta: