in ,

Traian Băsescu la Călăraşi: baie de mulţime, dezvelit statuie, vizită la Aldis, vorbit cu fermierii (foto)

Basescu la Calarasi (27)Nu este mult de vorbit despre vizita preşedintelui Traian Băsescu la Călăraşi, deşi speranţele celor care l-au aşteptat nu sunt mici. Platoul din faţa Primăriei Municipiului Călăraşi a fost plin de popor. Pensionari, funcţionari ieşiţi de la program, trecători, simpatizanţi sau gură cască… Toţi s-au oprit să-l vadă pe Băsescu. Unii au dat şi mâna cu el. Un proaspăt pensionar era mulţumit că în învălmăşeală a reuşit să-i strângă mâna preşedintelui Băsescu de două ori.

Traian Băsescu a semnat şi în Cartea de Onoare a Municipiului Călăraşi. După Iliescu şi Emil Constantinescu. Numai Băsescu, însă, i-a făcut pe oameni să râdă, uitând de nemulţumiri. Primind flori de la o tânără care i-a fost prezentată drept funcţionară la Serviciul de Taxe şi Impozite, Băsescu a replicat: “Este pentru prima dată când primesc ceva de la Taxe şi Impozite. Hă-hă-hă!!!” Râsul preşedintelui, molipsitor, a destins atmosfera. Numai SPP-iştii stăteau cu spatele la mulţime. Politicienii se chinuiau să fie văzuţi.

Băsescu a ajuns în Parcul Central, pe jos. Aici s-a oprit lângă statuia Reginei Maria. Primul a vorbit primarul Nicolae Dragu. S-a rezumat la un dicurs decent în memoria Reginei Maria. Deşi de multă vreme spune că-l va susţine pe Traian Băsescu, chiar dacă el este membru PNL, s-a abţinut să-i îndemne pe oameni să-l voteze.

Directorul Arhivelor Naţionale – Secţia Călăraşi a citit mult şi plictisitor. Auditoriul nu era pregătit să asculte un discurs istoric de 10 minute. Traian Băsescu a vorbit ultimul. Elocvent, la obiect, sentimental, la un moment dat vocea i-a tremurat iar în ochi i-a jucat o lacrimă. Aproape ca atunci… cu “Dragă Stolo…”

La fabrica de mezeluri ALDIS a vizitat secţiile de producţie, a văzut cum se face salamul, s-a fotografiat cu muncitoarele. La ieşirea din halele de producţie a fost întâmpinat de Alina Naghi, soţia proprietarului Aldis – George Naghi. Doamna Alina l-a îmbrăţişat pe preşedinte ca pe un prieten pe care s-a bucurat să-l revadă.

La Vâlcelele, deşi Ziua Fermierului Călărăşean va avea loc abia sâmbătă, primarul Vasile Iliuţă a organizat o întâlnire a Şefului Statului cu fermieri şi oameni din comună. Băsescu a vorbit despre problemele din agricultură. A insistat că nu se pricepe în acest domeniu dar crede că trebuie insistat de irigaţii şi sistemul de depozitare şi distribuţie al produselor agricole.

Aici, cu câteva secunde înainte de se urca în maşină, pentru plecare, după ce s-a fotografiat cu funcţionarii din Primărie,  a fost întrebat dacă va mai candida. Traian Băsescu a precizat că nu are un răspuns pentru această întrebare dar sigur vom afla când va fi cazul.