Tricolorii mici debutează la Euro 2019 marți, 18 iunie

Italia și San Marino găzduiesc între 16 și 30 iunie 2019 cea de-a 22-a ediție a Campionatului European U 21, la care vor participa 12 echipe naționale de fotbal Under 21 (jucători născuți după 1 ianuarie 1996). Printre cele 12 participante se număra și România, aflată abia la cea de-a două calificare la un astfel de campionat. Cele 6 orașe în care se dispută partidele sunt Trieste, Udine, Cesena, Bologna și Reggio Emilia – toate din Italia, plus Serravalle din San Marino. România va evolua în Grupa C, alături de Anglia, Croația și Franța. Componența celorlalte două grupe este următoarea: Grupa A- Italia, Spania, Polonia, Belgia și Grupa B: Germania, Danemarca, Serbia și Austria.

 Programul Grupei C la Euro 2019 

Runda 1 – Marți, 18 iunie

  • Ora 19:30: România – Croația, “San Marino Stadium” (Serravalle)
  • Ora 22:00: Anglia – Franța, “Dino Manuzzi” (Cesena)

Runda a 2-a – Vineri, 21 iunie 2019

  • Ora 19:30: Anglia – România, “Dino Manuzzi” (Cesena)
  • Ora 22:00: Franța – Croația, “San Marino Stadium” (Serravalle)

Runda a 3-a – Luni, 24 iunie 2019

  • Ora 22:00: Croația – Anglia, “San Marino Stadium” (Serravalle)
  • Ora 22:00: Franța – România, “Dino Manuzzi Stadium” (Cesena)

În ciuda parcursului excepțional reușit de formația noastră în campania de calificări la turneul final Euro 2019, 7 victorii, 3 egaluri, nicio înfrângere, tricolorii lui Mirel Radoi pornesc cu ultima șansă în Grupa C. Cotele pentru câștigarea grupei afișate în secțiunea de pariuri Euro 2019 la Unibet nu ne lasă, din păcate, prea multe speranțe: Dacă Anglia și Franța împart aceeași cotă, 2.10, Croația e creditată cu cota 9.00 iar România cu 21.00, ceea ce pe înțelesul tuturor înseamnă extrem de dificil. De altfel Anglia și Franța sunt favoritele principale la câștigarea competiției din Italia (și San Marino) la o cotă de 4.00, urmate de Spania, cota 5.00 și Italia, cota 6.00.

Potrivit gsp.ro, din lotul anunțat de selecționerul Mirel Radoi vineri, 28 mai, fac parte următorii jucători:

 Portari: Ionuț Radu (Genoa), Cătălin Căbuz (Hermannstadt), Andrei Vlad (FCSB)

Fundași: Cristian Manea (CFR Cluj), Ionuț Nedelcearu (FC Ufa), Adrian Rus (Sepsi OSK Sf. Gheorghe), Alexandru Pașcanu (Leicester City), Virgil Ghiță (FC Viitorul), Florin Ștefan (Sepsi OSK Sf. Gheorghe), Radu Boboc (FC Viitorul)

 Mijlocași: Tudor Băluță (FC Viitorul), Dragoș Nedelcu (FCSB), Alexandru Cicâldău (U Craiova 1948 CS), Andrei Ciobanu (FC Viitorul), Dennis Man (FCSB), Ianis Hagi (FC Viitorul), Florinel Coman (FCSB), Darius Olaru (Gaz Metan Mediaș), Denis Drăguș (FC Viitorul), Vlad Dragomir (Perugia)

 Atacanți: George Pușcaș (Palermo), Adrian Petre (Esbjerg fb), Andrei Ivan (Rapid Viena)

Recent transferat de semifinalista din Liga Campionilor, Ajax Amsterdam, Răzvan Marin (9 milioane de euro pe transfermarkt.de) nu este în lotul pentru Euro 2019, noul său club interzicându-i în cele din urmă participarea la turneul din 16 – 30 iunie. Potrivit UEFA, cluburile nu sunt obligate să lase jucătorii la echipele naționale de tineret. În locul lui Răzvan Marin, la turneul final ar putea evolua Tudor Băluță, recent cumpărat de britanicii de la Brighton.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Unii au citit și asta: