Ultimele 24 de ore: 99 de sancțiuni, aplicate de polițiștii călărășeni

Marți, 26 ianuarie 2021, la nivelul județului Călărași, au fost desfășurate acțiuni de verificare a respectării măsurilor de protecție sanitară, pentru a proteja sănătatea cetățenilor și pentru a nu permite desfășurarea unor activități care ar duce la creșterea numărului de infectări, în zone aglomerate, centre comerciale, piețe, mijloace de transport în comun și terase.

La activități au participat polițiști, jandarmi, polițiști locali, pompieri, precum și reprezentanți ai Direcției Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor.

Echipele mixte au efectuat controale la 134 de societăți comerciale.

Totodată, au fost aplicate 99 de sancțiuni contravenționale la legea 55/2020, în valoare de 4.950 de lei.

Polițiștii au verificat în vederea respectării măsurii de siguranță 401 de mijloace de transport, 175 fiind mijloace de transport în comun și 1.189 persoane, dintre care 163 cu privire la respectarea măsurilor de izolare și 1.026 cu privire la respectarea măsurilor de carantină.

Cetățenii sunt sfătuiți să ia în considerare doar informațiile verificate prin sursele oficiale și să apeleze pentru recomandări și alte informații la linia TELVERDE – 0800.800.358. Numărul TELVERDE nu este un număr de urgență, este o linie telefonică alocată strict pentru informarea cetățenilor și este valabilă pentru apelurile naționale, de luni până vineri, în intervalul orar 08.00 – 20.00. De asemenea, românii aflați în străinătate pot solicita informații despre prevenirea și combaterea virusului la linia special dedicată lor, +4021.320.20.20.

Acțiunile vor continua în sistem integrat și în perioada următoare în vederea conștientizării tuturor cetățenilor cu privire la necesitatea respectării măsurilor de distanțare socială, precum și a prevenirii și limitării infectării cu virusul SARS-CoV-2.

Unii au citit și asta: