Un munte din Kârgâzstan va purta numele lui Vladimir Putin

Un vârf din lanţul muntos Tien Shan din Kârgâzstan va purta numele premierului rus Vladimir Putin, a anunţat marţi guvernul kârgâz, potrivit agenţiei spaniole de presă EFE.

Vârful Vladimir Putin, cu înălţimea de 4.500 metri, se află la frontiera cu Kazahstan, a declarat un purtător de cuvânt pentru agenţia rusă de presă Itar-Tass.

Premierul kârgâz, Almazbek Atambaev, a transmis deja parlamentului, spre ratificare, decizia de a pune acest nume unuia dintre cele mai înalte vârfuri ale ţării.  Până acum, acest munte nu avea un nume, fapt pentru care noile autorităţi locale au decis să-şi exprime astfel mulţumirea faţă de Vladimir Putin pentru sprijinul dovedit de când au preluat puterea, adaugă EFE.

Vladimir Putin a fost primul lider mondial care a recunoscut guvernul provizoriu kârgâz după alungarea de la putere în aprilie a preşedintelui Kurmanbek Bakiev, care s-a exilat în Belarus.  Alt vârf din lanţul muntos Tien Shan din Kârgâzstan poartă numele primului preşedinte rus, Boris Elţin, potrivit aceleiaşi surse.  ( sursa: AGERPRES )

Unii au citit și asta: