Viceprimarul Ivanciu: “Avem încă structuri anchilozate, pline de birocratism, ostile cetățeanului”

Venit în fruntea Organizației Municipale Călărași a PNL, după ce conducerea filialei a fost ocupată de primarul Daniel Drăgulin (devenit șef al Organizației Județene PNL), viceprimarul Viorel Ivanciu declară: “Ne asumăm o nouă identitate și o nouă politică a PNL Călărași, care să poarte amprenta și trăsăturile noastre. Vreau să conduc cu eleganță, dar și cu fermitate această organizație, îmi doresc să aduc elitele orașului lângă noi.”

Viorel Ivanciu spune că vrea să aibă un dialog fructuos cu toți călărășenii și constată că municipiul Călărași mai are multe probleme de rezolvat, mai ales în ceea ce privește modul în care este tratat omul de rând: “Toți avem aceleași gânduri și aceleași dorințe, de a avea un oraș cât mai aproape de standardele orașelor civilizate. Știm cu toții că municipiul Călărași a avut și mai are multe probleme de rezolvat. Avem încă structuri anchilozate, pline de birocratism, ostile cetățeanului.”

Întrebat dacă Organizația a decis ori a stabilit data la care va fi decis candidatul pentru funcția de primar al municipiului Călărași, Viorel Ivanciu a apreciat că este prea devreme pentru a discuta acest subiect. Se pare că există patru posibili candidați pentru fotoliul de primar al municipiului Călărași:

– Daniel Drăgulin
, care în ultima vreme nu mai este atât de vehement în a susține că acesta este ultimul mandat la Primărie. A câștigat ușor primul mandat de primar, beneficiind de ajutorul PSD și PNL, pe vremea corciturii politice USL. În vara lui 2016 a câștigat alegerile pe listele PNL, deși mai bine de jumătate de mandat a jucat în tabăra UNPR-PSD. A fost primit din nou în PNL, unde a ajuns președintele Organizației Județene.

– Viorel Ivanciu
ar fi, în mod normal, candidatul, obiceiul fiind ca liderul Organizației Municipale să fie și candidat. S-a remarcat ca un bun specialist și manager la conducerea Distrigaz Călărași, acum își folosește competențele organizatorice în funcția de viceprimar al municipiului Călărași. Are de lucrat la capitolul notorietate, dar probabil că în timpul acestui mandat călărășenii vor auzi de domnia sa.

– Dragoș Coman, un tânăr cu biografia unui bărbat de 50 de ani. A avut succes în mediul de afaceri, a dovedit că știe să obțină rezultate și în politică. A obținut încrederea colegilor și a Consiliului Local fiind desemnat și ales în funcția de viceprimar al Călărașiului. Însă, la fel ca și colegul său Ivanciu, are de lucrat la capitolul notorietate. Nu este suficient să fie cunoscut de tineri, trebuie ca și electoratul trecut de 50 de ani să îl cunoască și să capete încredere în el.

– Valentin Deculescu, administrator public al municipiului Călărași se bucură de încrederea primarului Daniel Drăgulin, existând zvonuri că acesta ar fi preferatul actualului edil pentru preluarea funcției. Alte zvonuri spun că un sondaj ar urma să determine cel mai bine clasat liberal, iar acesta să beneficieze de sprijinul Organizației pentru candidatura la Primăria Călărași.

Unii au citit și asta: