in

Ziua Imnului Național, sărbătorită și la Călărași

Joi, 29 iulie 2021, a fost celebrată Ziua Imnului Naţional.

Imnul Național este unul din simbolurile de identitate esenţiale ale statului român. Imnul actual al României a fost stabilit prin decret-lege de Consiliul Frontului Salvării Naţionale la 24 ianuarie 1990. A fost un gest de recuperare a unui simbol şi de eliberare de însemnele comunismului.

„Deşteptă-te, române!”- este cântecul Revoluţiei de la 1848, primul moment istoric de conectare cu Europa Occidentală. Împărtășind soarta imnului regal, a fost interzis în perioada comunismului.

Cu ocazia evenimentului organizat pentru această zi, instituția Prefectului – Județul Călărași a fost reprezentată la evenimentul de astăzi de subprefectul Ștefan Georgică, care a transmis următorul mesaj:
„Sunt prețioase momentele care ne unesc și ne definesc ca Stat, momentele unde individualismul lasă loc comunității, unde nu mai suntem Unul ci suntem Toți, împreună.
Sunt zile de bucurie, importante pentru păstrarea memoriei istorice a acestei țări.
Imnul României, minunat poem al libertății, al democrației și al coeziunii, a fost interzis și negat timp de o jumătate de secol, în perioada comunistă, așteptând să fie iarăși memorat, citit și cântat, să își recapete statutul de simbol al nesupunerii, al independenței, al demnității neamului românesc și de rugăciune în memoria celor care și-au dat viața pentru România..
Acest simbol național ne definește și ne responsabilizează, pentru că este un strigăt patriotic, un îndemn la curaj și sacrificiu, la unitate și identitate națională.
Imnul țării este un mesaj transmis prin intermediul inimilor, un mesaj mai actual și necesar ca niciodată, astăzi, după 173 ani de la rostirea lui publică, din Parcul Zăvoi în Râmnicu Vâlcea și în Șcheii Brașovului.
Imediat după Revoluţia din decembrie 1989, ”Deşteaptă-te române!” a fost ales imn naţional al României, fiind consacrat prin Constituţia din 1991, modificată şi completată prin Legea de revizuire nr. 429/2003. Astfel, în forma actuală, Constituţia prevede, prin Articolul 12, că imnul naţional este ”Deşteaptă-te române!”, acesta fiind considerat simbol naţional, alături de drapelul tricolor, stema ţării şi sigiliul statului.
Simbolurile acestea ne arată ce avem în comun și nu ce diferențe există între noi.
În această perioadă suntem prezenți, ca națiune, la Olimpiada de la Tokyo. Când vedem steagul și auzim imnul României, putem rămâne, oare, indiferenți?
Suntem aici, prezenți, să ne amintim că pentru a aparține unei națiuni trebuie să ne simțim parte din aceasta.
Să îi știm originea și istoria.
Să o iubim înainte de a o critica.
Să îi cunoaștem simbolurile: Imnul, Drapelul, Constituția.
La mulți ani Imnului de Stat! LA MULȚI ANI, ROMÂNIA!”

Written by infomuntenia.ro

Ce filme rulează la Cinema Călărași (vezi trailere)

Fundulea: Ajutor de la pompierii călărășeni, pentru călătorii unui tren