in

Călărași: “A doua șansă”, pentru persoanele care nu au finalizat învățământul obligatoriu

În perioada 1 aprilie 2021- 31 decembrie 2023, la nivelul județului Călărași, va fi implentat proiectul “RESTART – educaţie prin programe de a doua şansă în Inima Bărăganului”.

600 de persoane care nu și-au finalizat învățământul obligatoriu vor beneficia de școlarizare prin programul de tip “A doua șansă” și 516 cadre didactice vor parcurge programe de formare profesională.

Inspectoratul Școlar Judetean Călărași a semnat contractul de finanțare, pe fonduri europene, prin Programul Operațional Capital Uman, pe 31 martie 2021.

Valoarea aproximativă a proiectului este două milioane de euro. Inspectoratul Școlar Judetean Călărași este beneficiar (lider), iar Casa Corpului Didactic Călărași este partener.