Echipa Euroscola a Colegiului Național “Barbu Știrbei” va reprezenta România la Strasbourg

Echipa Euroscola 2018 a Colegiului Național “Barbu Știrbei” va reprezenta Romania la Euroscola Day in data de 18 ianuarie 2019, în Parlamentul European de la Strasbourg. Colegiul Național “Barbu Știrbei” a participat la “Euroscola Day”/ “Ziua Euroscola” in Parlamentul European de la Strasbourg începând din 2011.

Parlamentul European a creat programul Euroscola pentru a informa tinerii despre procesul de integrare europeană și pentru a promova participarea lor la construcția Uniunii Europene. Programul reunește periodic elevi de liceu din cele 28 de state membre, oferindu-le ocazia, pe parcursul unei zile, de a afla cum funcționează Parlamentul European, de a se cunoaște între ei, de a-și împărtăși viziunile și așteptările.

Evenimentul “Ziua Euroscola” este organizat la Strasbourg de mai multe ori pe an. Fiecare eveniment reunește peste 500 de elevi din toată Uniunea Europeană.

Participanții la Strasbourg sunt împărțiți în grupuri multilingve. Pentru o zi, ei devin membri ai Parlamentului European. În această calitate ei discută în comisii, formulează propuneri legislative, dezbat propunerile în plen, adresează întrebări, fac comentarii și adoptă sau resping propunerile legislative, însă într-o altă limbă decât limba maternă. La sfârșitul zilei, fiecare participant va primi un certificat de participare semnat de Președintele Parlamentului European. Parlamentul European pune la dispoziție o subvenție pentru acoperirea costurilor călătoriei la Strasbourg.

La concursul național Euroscola pot participa elevii claselor a IX-a – a XI-a. Fiecare liceu participant poate fi reprezentat de către o echipă formată din cel mult 24 de elevi și 2 profesori coordonatori. Grupurile de elevi pot proveni dintr-o singură clasă sau din clase diferite ale aceluiași liceu. Un liceu poate participa la concurs cu o singură echipă, și poate participa, de asemenea, în fiecare an la concursul național, însă, nu poate participa doi ani la rând la Ziua Euroscola de la Strasbourg.

Pentru participarea la concursul național, liceele vor primi o diplomă de participare și, dacă vor fi invitate la Ziua Euroscola, vor primi un certificat de participare la programul Euroscola de la Strasbourg.

În acest an, echipa Euroscola a Colegiului Național “Barbu Știrbei” s-a înscris la concursul național Euroscola cu proiectul SIMDS(Sistem Integrat al Deșeurilor Solide).

Mai multe informații se găsesc aici.

Unii au citit și asta: