Emil Boc: Guvernul analizează posibilitatea reducerii TVA

Premierul Emil Boc a declarat, duminică, la Tulcea, că taxa pe valoare adăugată (TVA) va fi diminuată dacă această măsură va fi aprobată de Parlament şi dacă se vor găsi măsuri alternative care vor compensa această scădere.

‘Dacă vom găsi o alternativă la TVA, şi acea măsură va putea fi aprobată de Parlament, se va face. De foarte multă vreme, lucrăm la mai multe scenarii, iar, până la finalizarea bugetului pentru 2011, vom continua analizele.

Cu această dublă condiţie – să găsim măsurile care se pun în locul TVA-ului şi aceste măsuri să fie acceptate de către Parlament.

Pentru că impozitarea pensiilor de exemplu nu acoperă în totalitate creşterea TVA-ului şi în consecinţă vor trebui luate şi alte măsuri care se au în vedere şi se analizează’, a declarat premierul Boc, la finele şedinţei Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Tulcea.

Şeful Executivului a refuzat să precizeze o dată la care aceste măsuri vor fi luate.

‘Impozitarea pensiilor ar putea reduce TVA-ul cu câteva procente, dar tot rămâne o parte care trebuie acoperită prin alte măsuri. Aceste scenarii s-au făcut şi se vor face în continuare. Nu a fost şi nu este o bucurie pentru nimeni majorarea TVA-ului. Dar, la acel moment, nu am avut nici din punct de vedere legal nici din punct de vedere politic imediat o altă soluţie’, a precizat premierul Emil Boc.

Referindu-se la remanierile anunţate pentru toamna acestui an, prim-ministrul Emil Boc a menţionat că ‘remanierile se fac şi nu se discută’.

Amintim că sâmbătă, la Piatra Neamţ, preşedintele Traian Băsescu a declarat că va solicita Guvernului diminuarea TVA-ului, dar şi impozitarea tuturor pensiilor cu 16%.

Şeful statului nu a menţionat însă care este data de la care TVA-ul ar putea scădea şi nici dacă această taxă va reveni la valoarea iniţială de 19 procente. Totodată, Traian Băsescu nu a precizat data de la care toate pensiile vor fi impozitate cu 16%. (sursa: AGERPRES)