in

Dunărea rămâne pe locul 12, după înfrângerea de la Arad

Etapa a 13-a a programat sâmbătă după-amiază la Arad partida dintre UTA BD şi Dunărea Călăraşi, o reîntâlnire a celor două echipe după exact 140 de zile. Şi de data asta, arădenii au avut câştig de cauză. După o primă repriză albă, gazdele au deschis scorul în minutul 54. Strătilă a centrat în careu de unde Curtuiuş a trimis balonul în plasă cu toată opoziţia lui B. Panait.

Finalul a fost destul de încins. După ce asistentul Raul Ghiciulescu a arătat ofsaid la lovitura de cap a lui Şandru, golul fiind anulat, UTA a dat lovitura de graţie în al 3-lea minut al prelungirilor. Curtuiuş a insistat la o minge în marginea terenului, l-a depăşit uşor pe Panait punându-i o minge pe tavă lui Ad. Petre care a înscris din apropiere.

Ambele echipe au evoluat în 10. Mai întâi Dunărea l-a pierdut pe Preoteasa în minutul 37 (două cartonaşe galbene). Peste alte 6 minute Tănase de la gazde a văzut al doilea galben şi implicit pe cel roşu după un fault asupra lui V. Balint (poate cel mai bun jucător al Dunării).

Dunărea rămâne pe locul 12, cu 16 puncte.
În etapa viitoare, Dunărea va juca acasă, cu ASU Politehnica Timişoara.

Rezultate etapa a XIII-a
Unirea Tărlungeni – Academica Clinceni 2-2
Metalul Reşiţa – CS Mioveni 0-0
Dacia Unirea Brăila – FC Braşov 1-0
Foresta Suceava – Şoimii Pâncota 14-0
CSM Râmnicu Vâlcea – Luceafărul Oradea 3-0
ACS Berceni – Sepsi OSK Sfântu Gheorghe 0-1
CS Baloteşti – Juventus Bucureşti 0-2
UTA Bătrâna Doamnă – Dunărea Călăraşi 2-0
ASU Politehnica Timişoara – Olimpia Satu Mare 1-1
Chindia Târgovişte – CS Afumaţi 1-0