in ,

Start Up Nation 2025: Când încep înscrierile

Începând cu data de 15 aprilie 2025, tinerii români interesați să își lanseze o afacere au din nou oportunitatea de a accesa fonduri nerambursabile prin Programul Start Up Nation.
Programul este structurat în doi piloni majori, adaptați nevoilor și profilului demografic al aplicanților, și oferă o finanțare nerambursabilă de până la 50.000 de euro, cu o cofinanțare de doar 10% din partea beneficiarilor.

Pilonul 1 – Tineri sub 30 de ani
Acest pilon se adresează persoanelor cu vârsta cuprinsă între 18 și 30 de ani neîmpliniți, la momentul înscrierii în aplicația online. Sunt eligibili inclusiv tinerii care locuiesc în zona București-Ilfov. Scopul este de a stimula inițiativa antreprenorială în rândul celor aflați la început de drum profesional, oferindu-le resursele necesare pentru a-și transforma ideile în afaceri sustenabile.

Pilonul 2 – Persoane peste 30 de ani
Pilonul al doilea este destinat celor care au între 30 și 35 de ani neîmpliniți, dar și celor peste 35 de ani care fac parte din anumite categorii sociale: persoane din diaspora, persoane aflate în căutarea unui loc de muncă, șomeri, șomeri de lungă durată, persoane inactive sau provenind din grupuri dezavantajate pe piața muncii. Această componentă a programului vine să încurajeze reintegrarea profesională și dezvoltarea economică prin antreprenoriat.

Calendar orientativ
* 15 aprilie 2025 – se deschid înscrierile la cursurile antreprenoriale.
* 1 iunie 2025 – lansarea modulului online de înscriere la finanțare, pentru firmele înființate de beneficiarii finali care au trecut prin cursuri. Înscrierea va fi activă pe site-ul https://minimis.imm.gov.ro
* 1 octombrie – 1 noiembrie 2025 – selecția antreprenorilor.
* 15 octombrie – semnare contracte finanțare pentru 7.500 de antreprenori.

Programul reprezintă o nouă oportunitate pentru tinerii români de a deveni proprii lor angajatori, de a-și transforma ideile în afaceri funcționale și de a contribui la dezvoltarea economică locală și națională.

Pentru înscriere și informații detaliate, cei interesați sunt încurajați să acceseze platforma oficială a Ministerului Economiei, Antreprenoriatului și Turismului.