in

Hoţii fură şi stâlpii de electricitate

În data de 28 decembrie a.c. efective din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Călăraşi / subunitatea Olteniţa aflându-se în executarea atribuţiilor de serviciu în comun cu efective din cadrul Poliţiei municipiului Olteniţa au depistat două persoane, în apropierea fostului popas turistic ,,Cojoaca,, (situat pe DN 4, în apropierea municipiului Olteniţa), care au demontat, din structura de susţinere a unui stâlp de alimentare cu energie electrică, două bucăţi metalice pe care intenţionau să le transporte cu un atelaj hipo, cu scopul de a le comercializa la un centru de colectare a fierului vechi din municipiul Olteniţa, anunţă Biroul de Presă al Jandarmeriei Călăraşi.

Cei în cauză, B. Nelu şi C Mirel, cu domiciliul în Olteniţa, se fac vinovaţi de săvârşirea infracţiunii de furt calificat, faptă prevăzută şi pedepsită de Codul Penal. Jandarmii au întocmit actele procedurale specifice iar lucrarea penală urmează să fie înaintată spre soluţionare către Parchetul de pe lângă Judecătoria Olteniţa