in

Peste 40 de hectare de vegetaţie au ars la Frăsinet şi Borcea

Stubble Burnoff, near Wangaratta, Victoria, Australia

În data de 10.08.2016, ora 16.18, un echipaj specializat de stingere din cadrul Secției de pompieri Lehliu Gară a fost solicitat să acţioneze pe raza localității Luptători, comuna Frăsinet, pentru stingerea unui incendiu de vegetație uscată, care se manifesta pe un teren viran, proprietate aparținând domeniului public al localității.

La sosirea echipajului de stingere, incendiul se manifesta cu flacără şi cu fum dens pe o suprafață de aproximativ 80 de hectare, existând riscul, ca din cauza vântului puternic, arderea să se propage și la vecinătăți.

Pompierii militari din cadrul Secției Lehliu Gară s-au deplasat la această intervenţie cu o autospecială de stingere cu apă şi spumă, de capacitate mărită, acţionând pentru lichidarea incendiului timp de aproximativ trei ore.

Potrivit primelor cercetări efectuate de către pompieri la faţa locului, se pare că incendiul a fost provocat de o persoană neidentificată care a folosit intenționat o sursă de aprindere pentru a genera arderea vegetației uscate.

În urma incendiului, au ars aproximativ 80 de hectare de vegetație uscată, nefiind înregistrate pagube materiale.

În aceeaşi zi, la ora 17.56, un echipaj specializat de stingere din cadrul Gărzii de intervenție Borcea a fost solicitat să acţioneze pe raza localității, pentru stingerea unui incendiu de miriște și vegetație uscată, care se manifesta pe un teren agricol, proprietate privată, aparținând lui Viorel L.

La sosirea echipajului de stingere, incendiul se manifesta cu flacără şi cu fum dens pe o suprafață de aproximativ patru hectare. Trebuie menționat și faptul că din cauza vântului puternic exista riscul ca arderea să se propage la vecinătăți.

Pompierii militari din cadrul Gărzii de intervenție Borcea s-au deplasat la această intervenţie cu o autospecială de stingere cu apă şi spumă, de capacitate mărită, acţionând pentru lichidarea incendiului timp de aproximativ 60 de minute.

Potrivit primelor cercetări efectuate de către pompieri la faţa locului, se pare că incendiul a fost provocat de o persoană neidentificată care a folosit intenționat o sursă de aprindere pentru a genera arderea miriștii de grâu și vegetației uscate.

În urma incendiului, au ars aproximativ patru hectare de miriște și vegetație uscată, nefiind înregistrate pagube materiale.