in

Ziua Veteranilor de Război, marcată și la Călărași

Luni, 29 aprilie 2024, Ziua veteranilor de Război a fost marcată la Călăraşi de autorităţile publice locale.

La depunerea de coroane au fost prezenți Valentin Deculescu, Prefectul județului Călărași,împreună cu reprezentanți ai Jandarmeriei Călărași și alte figuri politice.

În fiecare an, pe 29 aprilie, se sărbătorește Ziua veteranilor de război, în semn de apreciere a meritelor acestora pentru apărarea independenței, suveranității, integrității teritoriale și a intereselor României, fiind instituită printr-o Hotărâre de Guvern în anul 2007.

Ziua Veteranilor aminteşte de data la care, în anul 1902, regele Carol I a promulgat, la solicitarea supravieţuitorilor Războiului de Independenţă (1877-1878), Înaltul Decret prin care a fost instituit pentru prima dată titlul de ”veteran de război”, în conformitate cu Convenţia Statelor Europene de la Geneva, în onoarea ostaşilor care au luptat în acest război.